Sfântul Efrem cel Nou – Ajutătorul celor aflați în căutarea unui serviciu sau a unei locuințe

Preț normal
7,00 lei
Preț de vânzare
7,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9789731364636
Încă din vremea viețuirii sale pământești, puterea rugăciunilor Sfântului Efrem a ajuns până la noi, cei de azi, dar și până la strămoșii Adam și Eva, precum și la cel din urmă om care se va naște pe pământ. Astfel de lucruri sunt proprii rugăciunii adevărate, care se săvârșește în Duh și în Adevăr. Azi, Sfântul Efrem s-a făcut contemporan cu noi prin rugăciune și, nemaifiind mărginit de îngrădirile viețuirii în trup, multora le dăruiește credință, prin lucrările sale minunate, deschizându-le ochii pentru acea lume care nu mai este supusă timpului, Împărăția cea veșnică a Preasfintei Treimi. Acum, sălașul său este în lumina dumnezeiască, iar aceasta nu poate fi mărginită de timp, astfel încât Sfântul Efrem este prezent de îndată oriunde este chemat, pentru că lumea văzută „gravitează” în jurul Veșniciei, aceasta din urmă pătrunzând-o cu totul și susținând-o în ființă. Și iată, chipul și lucrările Sfântului Efrem ne mângâie pe toți cu razele cele veșnice ale bunătății, blândeții, mărinimiei, păcii și frumuseții. Setea sa de a ne milui este izvorâtă din însetarea Mântuitorului Hristos de a mântui neamul omenesc. De aceea, el ajută cu grăbire tuturor, împlinind o mare felurime de cereri și trebuințe, spre a ne sluji tuturor, după cum și Sfântul Apostol Pavel mărturisește: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (Corinteni 9, 22).