Serviciul de informații al justiției dezvăluit din interior

Autorul Marian V. Ureche continuă opera sa de referință, într-o lucrare ce se întinde în peste 10 volume de istorie a serviciilor secrete românești. Epoca lui Constantin Brâncoveanu a fost, până acum, insuficient documentată și scoasă în evidență, pentru a ilustra măreția personalității ilustrului domnitor.

Sumarul primei părți a Volumului 7 (cartea are

Adversitatea Cantacuzinilor faţă de nepotul lor Constantin Brâncoveanu s-a transformat în furie, mai ales după 1712, când aceştia au realizat că „domnul muntean vrea să instituie o dinastie şi să asigure scaunul domnesc pentru fiul său mai mare, beizadeaua Constantin (…).”

Ar fi o gravă eroare să se creadă că Înalta Poartă s-a mărginit să centralizeze şi să stocheze toate aceste pâri împotriva lui Brâncoveanu trimise de Cantacuzino, de Racoviţeşti, de suedezi sau de alte surse. Şi asta, întrucât marii viziri, începând cu Ali Paşa (mai 1706 – iunie 1710), Numan Paşa Köprölu (iunie 1710 – noiembrie 1711), Iusuf Paşa (noiembrie 1711 – noiembrie 1712) şi îndeosebi continuând cu Ali Paşa (aprilie 1713 – august 1716), ginerele sultanului, au avut un rol activ în supravegherea domnitorului muntean, în dezinformarea, amăgirea şi manipularea acestuia. Vorbim, mai exact, de un adevărat scenariu ţesut cu răbdare, migală şi pricepere care să asigure prinderea domnitorului şi asigurarea, în acest sens, a unui sentiment de siguranţă ce avea drept scop alimentarea încrederii că nimic rău nu i se poate întâmpla. Şi asta cu atât mai mult, cu cât Înalta Poartă cunoştea cât de minuţios îşi pregătise fuga sa şi a familiei în Ardeal şi transferarea aici a unei importante părţi din averea lui. Tot acest scenariu în care Cantacuzinii şi acoliţii lor au avut o foarte însemnată cotă-parte a vizat intoxicarea domnitorului muntean cu ştiri false, cu informaţii pasate capuchehaielor sale, unele complice la scenariu,
 din care să reiasă că la Constantinopol totul este în ordine, că Brâncoveanu este în continuare simpatizat şi apreciat ca şi mai înainte. În fapt, această preocupare de dezinformare se amplifică după actul de trădare comis în iulie 1711 de Toma Cantacuzino și dezertarea acestuia la ruși. Din acest moment, ruptura dintre Brâncoveanu şi unchii săi Cantacuzini, autorii morali ai actului de trădare comis de Toma Cantacuzino, devine făţişă şi definitivă.”…