Românii. Eseuri dinspre unire

Preț normal
55,00 lei
Preț de vânzare
55,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786067973822
Marea Unire de la 1918 este „ora astrală” a istoriei naționale.
Cel mai înțelept lucru la Centenarul Marii Uniri este să ne adunăm energiile într‑un singur șuvoi și să ducem moștenirea numită România înainte, cu gândul la ceea ce am fost și am mai putea să fim. (Ioan-Aurel Pop)



Nota autorului
Textele reunite în acest volum au fost, la vremea lor, suport al unor conferințe susținute în țară și peste hotare (mai ales în anul Centenarului Unirii), unele dintre ele apărând și în reviste ori în volume colective. Temele – Românii și Unirea – au fost, așadar, abordate în contexte diferite și din mereu alte unghiuri de vedere, câteva argumente repetându‑se, însă, inevitabil. Am ales să nu elimin aceste fragmente călătoare, căci rostul lor e bine definit în logica fiecărui text. Discursul de recepție la Academia Română mi s‑a părut o deschidere potrivită.

Cuprins
● Discurs de recepţie la Academia Română. Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia

ROMNII
● Medievalitatea românească

● Străinii despre români: identitatea românilor în Europa, la confluența Occidentului latin cu Orientul bizantin

● Elitele românilor din trecut

● Biserica românilor – moștenirea actuală a tradiției sale din Evul Mediu

● Latinitatea românilor

● Elogiul limbii române

● Farmecul etimologiilor sau istoria prin cuvinte

UNIREA
● Cum s‑a făcut România

● Ce ne învață Revoluția Română de la 1848‑1849?

● Unirea politică sau de când sunt românii români

● Politica faptului împlinit în crearea României moderne

● Rezoluția de Unire de la Alba Iulia (din 1 Decembrie 1918) și autonomia

● Conținutul Rezoluției de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia și chestiunea autonomiei

● Marea Unire și vecinii României – semnificația internațională a actului de la 1918

● Sublimul Unirii Bucovinei cu Țara

● Unirea cea Mare de la 1918: laudă cartografiei, fotografiei și cărturăriei

● Două dintre țările Țării la Centenar: Transilvania și Basarabia

● Vrajba unirii noastre

● Marea Unire şi Sărbătoarea Naţională

● Unirea noastră văzută de noi și de alții

PERSPECTIVE
● Academia Română la Centenarul Marii Uniri

● Ce spun cronicarii

● România noastră la Centenarul Unirii

● Despre școală și diversitate

● Conservarea și protejarea culturii naționale

● Cultura română și dimensiunea sa istorică națională

● Beletristica și istoriografia

● Discursul istoric şi Centenarul unirilor noastre

● Școala Ardeleană şi naţiunea română din Transilvania în Secolul Luminilor

● Ce este Transilvania

● Lumina „cărţii”

* * *

Ioan-Aurel POP (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana/Cluj) Istoric, eseist. Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, secția istorie (șef al promoției 1979). Doctor în istorie cu o teză despre instituțiile românești din Transilvania în secolele XIV-XVI (după publicare, premiul „George Barițiu” al Academiei Române din anul 1991). Membru al Academiei Române (în 2001, membru corespondent, în 2010, membru titular, iar din 2018, preşedinte al instituţiei). Din martie 2012, Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Membru al Academiei Europene de Știință și Artă de la Salzburg. Membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Face parte și din alte organizații istorice naționale și internaționale de prestigiu. Volume: Instituții medievale românești. Adunările cneziale si nobiliare (boierești) din Transilvania în secolele XIV-XVI, 1991; Românii si maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, 1996; Romanians and Hungarians from the 9th to the 14th Century. The Genesis of the Transylvanian Medieval State, 1996; Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, 1997; Geneza medievală a națiunilor moderne (secolele XIII-XVI), 1998; Națiunea română medievală. Solidarități etnice românești în secolele XIII-XVI, 1998; Românii și România. O scurtă istorie, 1998; Romanians and Romania: A Brief History, New York, Columbia University Press, 1999; Istoria, adevărul și miturile (Note de lectură), 2002; Românii și maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, ediția a II-a, revizuită și adăugită, 2003; Contribuții la istoria culturii românești (cronicile brașovene din secolele XVII-XVIII), 2003; Romeni e la Romania. Una breve storia, traducere și note de Giuseppe Munarini, 2004; Die Rumänen und Rumänien. Eine kurze Geschichte, Zentrum für Siebenbürgische Studien – Rumänisches Kulturinstitut, 2005; 2007; Los Rumanos y Rumanía. Una breve historia, Instituto Cultural Rumano, 2006; Istoria românilor, 2010; „Din mâinile valahilor schismatici…”. Românii și puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), 2011; Contribuții la istoria culturii românești (Cronici brașovene din secolele XVII-XVIII), Ediția a II-a, 2011; Biserică, societate și cultură în Transilvania secolului al XVI-lea. Între acceptare și excludere, 2012; „De manibus Vallacorum scismaticorum…” Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries), seria Eastern and Central European Studies IV, editat de Christian Gastgeber și Alexandru Simon, Editura Peter Lang, 2013, Frankfurt am Main, Berlin, Bern, New York, Oxford, Wien; Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth-Century Transylvania. How the Jesuits dealt with the Orthodox and Catholic Ideas, The Edwin Mellen Press, 2014, Lewiston – Queenston – Lampeter; Eminescu și Transilvania (sau elogiul culturii naționale românești). Locul românilor în Europa – la confluența Occidentului latin cu Orientul bizantin. Lecția de românism a românilor de la răsărit (sau Cum am devenit moldovean…), seria „Rostiri Academice Românești”, 2014; Istoria Transilvaniei, în colaborare cu Ioan Bolovan, Ediția a II-a, revăzută, adăugită și ilustrată, 2016. În Seria de autor Ioan-Aurel Pop a Editurii Şcoala Ardeleană: Transilvania, starea noastră de veghe, 2016; „Din mâinile valahilor schismatici…”. Românii și puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), Ediția a II‑a revăzută, adăugită și ilustrată, 2017; Istoria, adevărurile şi miturile, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, 2018. Colaborează cu studii și articole la Cultura, Apostrof, Tribuna, Steaua, România literară, Magazin istoric, Promemoria etc. Premiul de excelență al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (2011); Premiul „Nicolae Iorga”, din partea Fundației Culturale Magazin Istoric (2017); Premiul Media de Excelență 2017, acordat de Făclia (2017); Marele Premiu al Festivalului de Literatură și Colocviile de Istorie „George Pop de Băsești” (2017); Premiul „Centenarul Marii Uniri” din partea Muzeului Național al Literaturii Române (2018); Premiul Cartea anului 2018, acordat de România literară și Premiul „Cea mai râvnită carte a târgului” la Târgul de carte Gaudeamus Cluj pentru volumul Istoria, adevărul și miturile (2018). Cetățean de onoare al Municipiului Gherla (2017); Cetățean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca (2018); Cetățean de onoare al Municipiului București (2018). Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea Președintelui României (2010); Ordinul de Onoare din partea Președintelui Republicii Moldova (2010); Comandor al Ordinului Militar de România (2014); Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2015); Ordinul „Steaua Italiei”, în grad de Comandor din partea Republicii Italiene (2016).