Război cu salamandrele

Preț normal
39,00 lei
Preț de vânzare
39,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786064911605
Acesta este primul volum din seria dedicată marii opere a lui Karel Čapek.

Câteva săptămâni mai târziu, la Vaduz s‑a întrunit Conferința Mondială a Statelor. S‑a organizat acolo, la Vaduz, pentru că sus în Alpi nu exista niciun pericol de atac din partea Salamandrelor și pentru că majoritatea oamenilor bogați și influenți din țările cu ieșire la mare se refugiaseră deja acolo. Conferința, așa cum s‑a admis în general, a abordat cu fermitate toate problemele mondiale actuale. Înainte de toate, toate țările (cu excepția Elveției, Abisiniei, Afganistanului, Boliviei și a altor state fără ieșire la mare) au refuzat din principiu să recunoască Salamandrele ca putere beligerantă aparte, în principal pentru că Salamandrele lor s‑ar putea considera atunci și ele membre ale statului salamandric. Nu ar fi imposibil ca un stat salamandric astfel recunoscut să dorească să exercite suveranitatea statală asupra tuturor apelor și țărmurilor unde trăiesc Salamandre. Din acest motiv, este imposibil – din punct de vedere juridic și practic – să se declare război Salamandrelor sau să se exercite alte presiuni internaționale asupra lor. Ca atare, fiecare stat are dreptul de a acționa numai împotriva propriilor Salamandre, fiind o chestiune pur internă. Prin urmare, nu se poate pune problema unui demers diplomatic sau militar colectiv împotriva Salamandrelor. Statelor atacate de Salamandre li se poate acorda ajutor internațional doar prin împrumuturi externe în chestiuni de apărare națională.