Plotin despre coborârea sufletului în trupuri (Enneade 4.8)

„Întrebarea este dacă împletirea necesității cu libertatea poate întemeia cu succes o teză apologetică. Plotin consideră că suprapunerea voinței umane cu voința divină este cheia teodiceii, deoarece, în virtutea ei, nu mai putem distinge între semănarea în vederea nașterii și coborârea în vederea desăvârșirii totalității (Enn.5.1-2), semănarea fiind un act al divinității, iar coborârea, un act al sufletului. În virtutea identității celor două gesturi, divinitatea nu constrânge sufletul să coboare, pentru că voința acestuia de a coborî este tot una cu semănarea lui în vederea nașterii. Sosirea în corporalitate este condiționată de Creator, dar este și voită de suflet. Astfel, sufletul coboară în virtutea unei legi inerente ființei sale, nu a unei legi impuse din exterior voinței lui. Actul coborârii este necesar, din perspectivă divină, dar este ales, din perspectivă umană. Demiurgul nu face rău omului, așezându-l la locul său în ordinea creației, pentru că omul este făcut să ocupe această poziție și la această poziție aspiră el ca la un loc natural al său. În felul acesta înțelegem că necesitatea și voluntarul sunt în armonie.", Dan Tomuleț