Neptice. Scară în cer

Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o admiri, mai ales în aceste vremuri în care, bagatelizarea vieții a devenit un leitmotiv și sufletele se sfărâmă înghețate.
Șerban Moescu este unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, nu doar din Diaspora (eu prefer să îi spun Exil), ci și din țară. Și nu sunt mulți, sunt chiar puțini, în ciuda atâtor și atâtor zăngănitori încurajați de fițe și de febrele aroganței. Atent și meticulos, acest poet are eleganță și modestie, dar și conștiința bărbăției sale de scriitor, fiindcă pentru creația artistică e nevoie de curaj, de expresie. Consecvent, ani în șir și ani în șir, a antrenat energii creatoare într-o poezie curată. Nu voi spune că are talent, astfel de afirmații se adresează copiilor și adolescenților înzestrați, debutanților – fiindcă, deși poetul e un etern copil, un etern adolescent, Șerban Moescu nu e la debut, e în amiaza consacrării.

Horia Muntenus