Gri-Gri

„Aveam un prieten, un câine mic, care mă înţelegea. Era alb cu pete negre, cu urechi pleoştite şi picioare strâmbe. Un şoricar care, neputând suferi mirosul de şobolan, scurmă cu labele ţărâna din ce în ce mai nervos şi mai furios, scheunând şi tremurând până îl găseşte…”

În satul Lepindea, academicianul mărturisitor Nichifor Crainic l-a întâlnit pe cățelul Gri-Gri în curtea preotului Cornel Dascăl. Cele trei fetițe ale preotului nu puteau să-l pronunțe pe „r” și, prin urmare, tatăl lor i-a pus câinelui numele Gri-Gri. Prietenia dintre Nichifor Crainic și Gri-Gri este evocată magistral în această carte. Așadar, Gri-Gri a existat cu adevărat. În pribegie (c.1946), Nichifor Crainic a compus chiar o poezie despre Gri-Gri: 

„O Doamne, în lumina Ta sunt azvârlit, 

Pe borangicul ei o pată neagră, 

O Doamne, în lumina Ta sunt urgisit 

Ca un bolnav de lepră sau pelagră

*** 
Un câine costeliv și de pripas, 

S-a aciuat în umbra mea fugară;

Umblăm în pas și stă când fac popas, 

Două jigodii roase de ocară. 

Clădit din jale și tăcere caldă, 

În suflet mi se uită lăcrimos 

Ce duh și din ce țară tristă scaldă 

Muțenia din ochiul lui frumos? 

Hai câine, iar și iar la drum furiș, 

Lumina Celui Sfânt ne va conduce, 

Și umbra mea și-a ta de-a curmeziș 

Târând pe zări aceeași neagră cruce”. 

(Eu cu el, de Nichifor Crainic)

Academicianul Ioan Nichifor Crainic (1889-1972), „Luminătorul Regatului Unit al României Mari”, s-a născut (24 dec. 1889) într-o familie de țărani săraci din satul Bulbucata (azi în județul Giurgiu) și a devenit, prin multă trudă, unul dintre cei mai importanți bărbați din țara noastră: poet creștin, profesor universitar de mistică ortodoxă, al cărui curs a fost audiat de unii sfinți recent canonizați (a se vedea cursul de la Universitatea din București - Nichifor Crainic, „Mistica ortodoxă – știința îndumnezeirii omului-știința sfinților”, Ed. Floare Albă de Colț, 2025), publicist liber care și-a iubit neamul și a urmat steagul țării, om politic, mărturisitor și salvator de vieți în temnița comunistă de la Aiud, unde a compus poezii care au salvat vieți (a se vedea Nichifor Crainic, „Unde sunt cei care nu mai sunt? Poezii și rugăciuni din închisorile comuniste (Aiud)”, Ed. Floare Albă de Colț, 2022). Nichifor Crainic a fost totodată cel care a lansat proiectul Filocaliei din „Regatul Unit al României Mari” în anul 1938 și a obținut sprijinul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sinodală din 28 iunie 1938 (a se vedea Florin Duțu, Părintele și Pictorul Bisericesc Arsenie Boca. Monografie, 2021). După 23 august 1944 comuniștii au ieșit din ilegalitate şi, sprijiniţi de agenţii sovietici şi de armata lui Stalin, au creat cadrul legal pentru condamnarea celor care-și iubeau țara cu adevărat și nu-i lăsau pe veneticii marxiști să preia conducerea României. Nichifor Crainic a aflat din ziare că era căutat. A luat decizia de a se ascunde prin țară, crezând că acest val va trece. Și-a început sub mască pribegia în Transilvania, obţinând cu ajutorul unui primar, un buletin de identitate fals, sub numele de Ion Vladimir Spânu, de profesie negustor de cherestea din Bucovina. Şi-a lăsat barbă şi şi-a pus ochelari de sticlă groasă pentru a nu fi recunoscut. Cu ajutorul ucenicilor săi – Sfinții Dumitru Stăniloae și Arsenie Boca, Nichifor Crainic s-a ascuns mai întâi în orașul Sibiu, apoi Sfântul Arsenie Boca (1910-1989) l-a adăpostit, în iarna din 1944-1945, la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus. De aici s-a refugiat în satele din Apuseni, ajungând apoi în zona Târnavelor și în satul Lepindea.