Erotico-apocaliptica

”Cititorii, credincioşi şi liber cugetători, noi toţi, suntem confruntaţi cu o prodigioasă arhitectură literară, după opinia mea, fără precedent, o propunere apocaliptică deconcertantă, care îndrăzneşte să substitue multpomenitelor şi întunecatelor grozăvii care însoţesc sfârşitul acestei lumi, o alternativă apocaliptică sublim-radioasă: trăirea uimită şi revelată a regăsirii iubirii uitate, cea dintre om şi Dumnezeu, potrivit insolitei formule divino-umane: «iubeşte-MĂ tu! iubeşte-mă TU!»” (acad. Sorin Dumitrescu)

”Elena Dulgheru e o arhitectă de intuiţii transpuse într-un proiect legat şi structurat în cadrul căruia poemele în parte au doar funcţie de module aşezate fiecare ca punte de la o nuanţă reflexivă sau vizionară la alta. Erotico-Apocaliptica e un imn cu desfăşurare arhitecturală şi cu suflu devoţional şi participativ. Ea are drept ax şi temă o viziune verticală a iubirii ca dimensiune ontologică. E, de fapt, o monografie a iluminării prin iubire, cu un scenariu de cîntarea cîntărilor sublimat în substructura elanului imnic. Cartea e construită ca o simfonie de epitalamuri, cu reverberaţii rafinate ale motivului central şi cu reluări ale lui în diverse chei şi modalităţi. Elena Dulgheru poate scrie (şi chiar o face) în cîte feluri vrea. Şi totuşi, acest aranjament de formule devine chiar felul ei de a scrie; nu cu o originalitate dedusă din combinarea formulelor şi din interferenţa scriiturilor, ci cu una substanţială”. (Al. Cistelecan)
 
”Este o poezie atinsă din trei direcţii de aripa duhului: odată la nivelul realităţii „fizice” pe care textul o spune. A doua oară la nivelul revelaţiei, adică al realităţii imperceptibile care trimite semne (simboluri) de dincolo. A treia oară la nivelul arhitecturii volumului. Poetul se retrage în ipostaza smerită a evanghelistului care doar con-semnează (împreună cu Duhul) cele ce i se spun. A iconarului anonim”. (Christian Crăciun) 

”Poeta ne trage, precum Gravitaţia, spre lumea cealaltă, a zilei a 8-a, a transparenţelor imposibile, a răs-tumultului auditiv, în care locuiesc deodată toate ierarhiile”. (Nazaria Buga)
 
”Erosul contemplării îşi desfăşoară asimptotele spre priveliştea unei apocalipse a inimii. Aici, organicul şi spiritualul fuzionează, topite în icoană”. (Florin Caragiu)
 
”Apocalipsa, despecetluire succesivă a marilor taine, taine trăitoare în tăcere printre noi „de la întemeierea lumii” sau de la naşterea lui Dumnezeu pe pămînt, acest timp metanoic înseamnă, de fapt, tot atîtea limpeziri ale capacităţii noastre de înţelegere, tot atîtea etape de acordare a conştiinţei noastre la prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu. Cartea „dez-văluie” o Apocalipsă care se hrăneşte din reperele de lumină şi energie dumnezeiască ale Revelaţiei Sfîntului Ioan Evanghelistul, iar nu din momentele înfricoşătoare ale textului profetic. Ea nu vorbeşte despre sfîrşit, ci despre început, nu despre moarte, ci despre naştere, nu despre ură distrugătoare, ci despre iubire, nu despre groaza tenebrelor, ci despre fascinaţia lui Dumnezeu. Aş numi-o de aceea (ca şi pe prima mea carte de poezie, Pentru trecerea zării și alte poeme), un «manual de supravieţuire»”. (Elena Dulgheru)