Enciclopedia de kinetoterapie. Vol. 2

Preț normal
108,90 lei
Preț de vânzare
108,90 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9789736248801
Format: 17x24 cm 
956 pagini 
Coperti cartonate 
 
Apariţia "Enciclopediei de kinetoterapie" reprezintă, cu certitudine, un eveniment editorial şi, deopotrivă, încununarea prodigioasei activităţi didactice şi ştiinţifice a Profesorului universitar Dumitru Moţet. 
Autorul s-a implicat, în cei 55 de ani de carieră în profesia de recuperare, direct în istoria kinetoterapiei din România, a fost unul dintre creatorii cei mai importanţi ai acestei istorii. El este unul dintre fondatorii Asociaţiei Române de Kinetoterapie, al învăţământului superior de kinetoterapie (1992) şi fondatorul Secţiei de Kinetoterapie a Universităţii din Bacău (1992). 
Necesitatea unei lucrări ce să elucideze problemele terminologiei domeniului în acord cu legislația internațională, care să păstreze specificul național a impus autorului, angajarea într-un efort considerabil, o adevărată probă de anduranţă. Altminteri, valoarea excepţională a "Enciclopediei de kinetoterapie" este generată de personalitatea profesorului Dumitru Moţet, intelectual desăvârşit, capabil să conceapă o enciclopedie specializată modernă, om de ştiinţă şi de mare cuprindere culturală, cunoscător profund al domeniului interdisciplinar al kinetoterapiei, dar şi un neobosit căutător de bibliografie, pe care o selectează şi o sintetizează. Reprezentarea schematică a disciplinelor ştiinţifice din cadrul ştiinţelor particulare care participă la constituirea kinetoterapiei, pe care autorul o prezintă în vol. I este originală, fiind enumerate nu mai puţin de 16 discipline în relaţie cu kinetoterapia. În mod evident concepţia sa se reflectă în Enciclopedie, în axul central al acesteia care este terminologia kinetoterapiei. Vocabularul termenilor de specialitate utilizaţi în kinetoterapie, de la cei clasici la neologisme, este redactat cu o acurateţe desăvârşită, care va atrage şi chiar va captiva, cu siguranţă, pe studenţi şi pe specialiştii în kinetoterapie, dar şi pe cei interesaţi de lărgirea orizontului de cunoaştere, mai ales că la nivelul populaţiei procentul beneficiarilor potenţiali ai kinetoterapiei este foarte mare. 
Volumul al doilea conţine pe lângă tezaurul de termeni (literele N-Z) şi o secţiune referitoare la practica kinetoterapeutică. Autorul prezintă mai întâi, în introducere la această secţiune: o sistematizare modernă a mijloacelor utilizate în kinetoterapie, conform standardelor internaţionale. Urmează "Repere ale practicii kinetoterapeutice" ca o reflectare a creativităţii şi a vastei activităţi practice şi de cercetare ale autorului. Primul subcapitol este tehnic: "Programe de exerciţii utilizate în kinetoterapie". Urmează teme de mare interes, unele de o extremă actualitate, precum "Repere dinamice utile cunoaşterii bolii Parkinson şi indicaţii pentru tratamentul prin kinetoterapie" sau "Repere utile pentru înţelegerea complexă a afaziei şi alcătuirea unor programe eficiente de educare şi/sau recuperare a acestora". 
Trebuie remarcată corectitudinea cu care autorul citează sursele bibliografice utilizate, inclusiv cele autohtone. Profesorul universitar Dumitru Moţet a scris cartea vieţii sale, o lucrare care stârneşte profunda admiraţie a specialiștilor Din partea Editurii Semne îi urăm ca "Enciclopedia de kinetoterapie" să aibă o soartă pe măsura valorii sale. Iar dacă uneori se va confrunta cu ingratitudine sau invidie, care bântuie în aceste vremuri, îl asigurăm că toţi cei dedicaţi studiului kinetoterapiei vor fi captivaţi de cartea fundamentală a profesiei lor, mulţumindu-i astfel autorului.