Dumitru Constantin-Dulcan - Un promotor al noii spiritualități

Preț normal
68,00 lei
Preț de vânzare
68,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786068699110
Pentru Dumitru Constantin-Dulcan, a sosit timpul recunoaşterii depline a valorii sale. Emerit om de ştiinţă, Profesorul a clădit cu trudă o frumoasă carieră de medic – neurolog şi psihiatru –, şi-a slujit ţara ca medic militar şi a scris cărţi în vremuri grele pentru România. A fost un timp al sacrificiului, dar roadele sale sunt azi preţuite şi respectate.

După 1989, Dumitru Constantin-Dulcan a fost distins cu nenumărate titluri ştiinţifice şi onorifice. înaintat la grad de general în anul 1993, a primit numeroase premii, printre care, poate cel mai important, Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române pentru celebra lucrare Inteligenţa materiei publicată în anul 1992.

Odată cu înlăturarea regimului comunist din ţara noastră, a reuşit să călătorească în întreaga lume, să vadă minunile pe care, până atunci, doar le visase şi le imaginase din cărţile citite. Un episod semnificativ în biografia sa l-a constituit reeditarea best-seller-ului Inteligenţa materiei, urmată de publicarea altor volume care impun un important scriitor şi un om de ştiinţă al României. în anii ’80, Profesorul era căutat de cititori, însă aproape interzis de către regim (din cauza temelor de pionierat, pe atunci, legate de spiritualitatea lumii). Acum este citit, îndrăgit şi invitat peste tot în ţară.