De la etică la ființialitate. Spiritualitatea Sfintilor Părinți

Sensul ontologic pe care-l are spiritualitatea ortodoxa a ferit-o de pericolul unei deontologii exterioare si de eticism. Ceea ce vindeca „urateniile pacatului” nu e viata morala a omului, eticismul exterior, ci unirea, comuniunea cu Dumnezeu, impartasirea cu harul necreat. Aceasta comuniune nu este altceva decat fiintialitatea omului care creeaza un nou mod de viata, un etos divino-uman.

Etosul ortodox este unul divino-uman, un etos al indumnezeirii. Astfel, sfințirea este o trecere de la etica, in sensul relativ al intelegerii, la fiintialitate, la unirea cu Dumnezeu. Continutul ontologiei ortodoxe este indumnezeirea, si nu o simpla crestere morala. Viata in Hristos, continut al ontologiei pauline, Parintii Bisericii au numit-o indumnezeire, pentru a arata scopul si continutul real al vietii in Hristos. Prin urmare, continutul unei etici adevarate este indumnezeirea.

Viata crestina se traieste la nivel duhovnicesc si ontologic care este harismatic si divino-uman, dupa modelul lui Iisus Hristos, Dumnezeu-omul. Cu Hristos se introduce o noua realitate, adica o noua fiintialitate a creatiei, o creatie noua in Hristos. Desavarsirea nu este etica, ci ontologica. Hristos nu este un prototip moral, ci Unul dumnezeiesc si mantuitor. Virtutile evanghelice nu sunt un fenomen psihologic si eticist, ci o realitate ontologica si spirituala. Fiecare virtute evanghelica este dupa arhetipul Hristos: desavarsit dumnezeiasca si desavarsit omeneasca, este darul Sfantului Duh si fructul participarii la harul Acestuia. Virtuțile sunt autoportretul lui Iisus, Cel care este de fapt ființa virtuții.

De asemenea, evanghelia face cunoscut etosul lui Dumnezeu, filiatia in Hristos. Ca atare, nu poate fi interpretata in duh rationalist si nici abordata pe baza criteriilor lumesti ale unei etici umaniste. Legea lui Dumnezeu nu se impune din exterior, ci se interiorizeaza si fiinteaza in om prin trairea libertatii in Hristos, a ontologiei harului si a comunicarii cu Dumnezeu. Ediția a doua a acestei carți apare cu un titlu puțin schimbat, fara termenul „Despatimirea”, iar in subtitlu apare precizarea „Spiritualitatea Sfinților Parinți”, care este de fapt și cadrul de elaborare al carții.