Cuviosul Antim Aghiananitul (1913-1996) - Viața și paraclisul

Preț normal
12,50 lei
Preț de vânzare
12,50 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786068970080
Noua colecție Athos a Editurii Iona, închinată Sfântului Munte Athos, supranumit până nu demult „Bastionul Ortodoxiei”, propune cititorilor creștini, în ediții practice de buzunar, viețile pe scurt și imnologia unora dintre cei mai reprezentativi Sfinți Athoniți, încă puțin cunoscuți sau necunoscuți în România. Colecția va încerca să adapteze Predania Bisericii la înțelegerea și trăirea creștinilor prin trei elemente: 
1. Viețile Sfinților aleși vor fi prelucrate spre zidirea duhovnicească a credincioșilor contemporani. 
2. Textele imnologice vor fi redate integral, adică inclusiv irmoasele, podobiile și altele în general prescurtate în majoritatea cărților de cult, ca să înlesnească atenția la cuvintele rugăciunii. 
3. Copertele și interioarele volumelor vor fi împodobite, pe cât posibil, cu icoanele unora dintre cei mai înduhovniciți iconari din ultimele veacuri, icoane la care creștinii să se poată închina atunci când se roagă. 
 
Cel de-al doilea volum al colecției prezintă pe scurt viața, învățăturile și minunile Cuviosul Antim Aghiananitul. Cuviosul Antim a aparținut ultimei generații de sfinți nevoitori athoniți, adunând în persoana sa strictețea nevoinței, statornicia în predania monahală și păstrarea neschimbată a rânduielii bisericești. Mari bărbați ai Bisericii, precum Cuvioșii Paisie Aghioritul și Efrem Katounakiotul, l-au numit „duhovnicul pustiei” și „învățătorul cel înțelept”. 
Cartea cuprinde și Canonul paraclis al Cuviosului Antim Aghiananitul, alcătuit de Haralambie Bousias, marele imnograf al Bisericii Alexandriei. 
 
Troparul Cuviosului Antim Aghiananitul: 
 
Cu toată cinstirea să-l lăudăm pe Antim, care în vremea noastră a răsărit peste Athos ca o stea, revărsând o nouă lumină a cuvioșiei, vasul preastrălucitor al harului, ce poartă floarea neîndoielnică a curăției, cu mare dragoste strigând lui: Cel ce cu îngerii te veselești, pururea roagă-te lui Hristos pentru noi.