Cuvântari

Dar este, în chip drept, datoria mea, mai mult decât a oricărui altcuiva, să îi închin această cuvântare, ca pe oarecare răsplată, Părintelui meu, căruia îi sunt dator, pe lângă celelalte, și pentru iscusința cuvântului, atât cât este, pe care am dobândit-o prin truda și grija lui. Și, într-adevăr, deși știu că lauda părintelui se întoarce spre slava fiului, după cuvântul înțeleptului: Slava omului este din cinstea tatălui său (Sir. 3, 11), nu pentru aceasta îl laud, cum ar putea crede cineva, de vreme ce știu, de asemenea, că, dacă omul are parte de cinste prin propriile fapte și prin propria vrednicie, ajunge și mai cinstit prin slava tatălui său; iar dacă nu, cu nimic nu îl ajută cinstea părintelui pe cel lipsit de slavă și cinste, cum mă arăt eu. Îl laud însă, pentru că nu se cuvine să punem sub obrocul tăcerii viața sa plină de virtute, care s-a asemănat unei făclii pururea-luminoase, ci în sfeșnicul înțelegător, spre a străluci - mă încumet să spun - nu spre cutare sau cutare, ci aproape înaintea tuturoe celor din Biserica lui Dumnezeu. Iar de vreme ce am arătat că această cuvântare este și folositoare, și potrivită datoriei mele, având într-însa, pe lângă adevăr, și un atât de mare folos, să începem laudele de unde este cel mai potrivit.

Sfântul Teodor Studitul, Cuvânt la Adormirea lui Platon, Părintele lui duhovnicesc