Cum să te prețuiești pe tine însuți și cum să îți prețuiești aproapele. În fața lui Dumnezeu

Preț normal
30,00 lei
Preț de vânzare
30,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9789731365558
Una dintre cauzele principale ale problemelor psihologice și emoționale a reprezentat-o dintotdeauna faptul că omul nu cunoaște, în adâncul inimii sale, care este, cu adevărat, valoarea sa înaintea Creatorului nostru. Sfântul Duh ne va spune întotdeauna adevărul despre noi, dacă I se va acorda această șansă. Această cunoaștere nu este atât cognitivă, cât intuitiv‑duhovnicească. Depășește cuvintele sau conceptele – este pur și simplu cunoaștere. De fapt, această cunoaștere nu provine din gândurile noastre raționale sau din emoții, și nici de la ceilalţi: provine din experiența noastră personală – din ceea ce putem numi revelație spirituală sau descoperire, din atingerea interioară a Celui ce ne‑a creat. Cu cât sporim în asemănarea cu Dumnezeu, cu atât înţelegem mai bine cât de preţioşi suntem pentru El. 
Această carte ne va ajuta în nenumărate feluri: mai întâi, în a înțelege cât de important este să conștientizăm cât de preţioşi suntem înaintea Creatorului; în al doilea rând, în a învăța cum să ajungem la acea cunoaștere duhovnicească în inima noastră; și în al treilea rând, în a învăța să îi preţuim pe cei din jurul nostru, începând cu cei din propria noastră casă, cu aceeași măsură dumnezeiască cu care ne preţuieşte pe noi Tatăl ceresc.