Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna

Pe copertă: Mitropolitul Andrei Șaguna, fotografie de Gustav Albert Schivert, Sibiu, 1868-1869

 

Mitropolitul Șaguna este omul istoriei. Aceasta – fie cea bisericească, cea națională ori cea politică – nu se poate scrie fără de istoria lui. Mai mult: istoria mitropolitului Șaguna este aproape istoria poporului român însuși, într-un pătrar de secol, cât conduse el afacerile și destinele noastre naționale. Mitropolitul Șaguna a fost un bărbat extraordinar, trimis de providență pentru fericirea poporului său, el a fost un Moise al românilor, pentru că și el, ca acela, eliberă pe poporul român din legăturile sclaviei seculare, și el, ca acela, despărți marea de negură și neștiință, conducând pe poporul său în pământul autonomiei și independenței, și el, ca acela, dădu poporului său tablele legii, Statutul Organic; și el, în fine, lovi în piatră și dădu apă cerească poporului său: știința, lumina, cultura! El își înțelese pe deplin poziția și misiunea sa; în biserică era omul bisericii, după chemarea sa de călugăr, era călugăr, după cea arhierească, era arhiereu; în politică, el era politic, complet bărbat de stat, judecând lucrurile cu sânge rece după realitate, iar nu după idealuri și năluciri himerice. (NICOLAE POPEA)

 

Acest volum reprezintă și un gest de recunoștință al Episcopiei Caransebeșului, înființată odată cu reactivarea Mitropoliei Transilvaniei, în baza patentei imperiale din 24 decembrie 1864, prin strădania vrednicului mitropolit Șaguna. Iată că în anul în care aniversăm 160 de ani de la alegerea primului episcop, Ioan Popasu, cinstim cum se cuvine și pe ctitorul moral al eparhiei, Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna. Protagonistul primei biografii a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai mitropolitului, ceea ce i-a oferit posibilitatea să-și poată construi o imagine personală cât mai fidelă a părintelui său, pe care l-a îndrăgit foarte mult. († LUCIAN, Episcopul Caransebeșului)

 

Prima lucrare cu caracter monografic consacrată marelui ierarh sibian este cea realizată de către unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai acestuia, arhimandritul Nicolae Popea, al cărui volum are meritul de a fi deschis un șantier istoriografic fecund, continuat după câteva decenii de alți iluștri reprezentanți ai mediului academic. Nicolae Popea (1826-1908) a fost secretarul particular al lui Andrei Șaguna începând cu anul 1854, astfel încât anii petrecuți alături de marele ierarh i-au permis să redacteze o biografie amplă, având la îndemână nu numai surse de primă mână, dar și amintirile proprii despre oamenii și evenimentele prin care a trecut alături și în preajma mitropolitului. Este, din punct de vedere intelectual, ceea ce numim în istoriografie „istoricul participant”. Rămâne meritorie tentativa lui Nicolae Popea de a înțelege un ierarh, dar și un om complex precum Andrei Șaguna, care s-a angajat fără rezerve în slujba intereselor neamului lui. Lucrarea și-a păstrat actualitatea până în zilele noastre, iar reeditarea ei acum, la aproape un secol și jumătate de la apariție, este un gest intelectual și creștinesc ce merită apreciat. (IOAN BOLOVAN)

 

Prin această lucrare, autorul nu a intenționat împlinirea unui simplu demers istoriografic sau a unui exercițiu intelectual, lăudabile în sine, ci este evident că a țintit actualizarea permanentă a modelului șagunian în viețile și activitățile contemporanilor și ale generațiilor viitoare. Cu alte cuvinte, exemplul șagunian trebuia să devină o putere, un izvor de inspirație, de imitație și de motivație pentru toți fiii națiunii române, mai ales pentru cei tineri, deoarece „viitorul națiunii se reazămă pe cei tineri”, una din „înaltele lor misiuni” fiind, în opinia lui Nicolae Popea, tocmai „fericirea națiunii”. Luând exemplu din învățăturile și faptele salutare ale ierarhului, autorul îl îndeamnă pe cititor să adere și să urmeze ideile și principiile șaguniene cu stăruință, deoarece așa „veți ferici națiunea și veți venera în modul cel mai ales numele și umbra sacră a mitropolitului”. (MIRCEA-GHEORGHE ABRUDAN)

 

Nicolae Popea (17/29 februarie 1826, Satulung, jud. Brașov – 26 iulie/8 august 1908, Caransebeș) a studiat la Brașov, Blaj și Cluj, apoi la Universitatea din Viena, de unde a revenit în timpul revoluției pașoptiste, în care s-a implicat cu întregul elan al tinereții. Între 1849 și 1854 a ocupat diferite posturi de funcționar în administrația civilă transilvăneană, iar din toamna anului 1854 a devenit secretarul și colaboratorul cel mai apropiat al episcopului Andrei Șaguna. A fost protosinghel, secretar și profesor la Sibiu (1856-1871), arhimandrit și vicar al Mitropoliei Ardealului (1871-1889), episcop al Episcopiei Caransebeșului (1889-1908), membru fondator al Asociațiunii Astra (1861), membru de onoare (1897) și titular (1899) al Academiei Române, publicist, teolog și istoric. Este autor al mai multor volume despre istoria Bisericii și a națiunii române din Transilvania.