Voiam un copil... şi m-am trezit cu doi!

Preț normal
39,90 lei
Preț de vânzare
39,90 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786067870114
A avea gemeni este o experienţă minunată, dar extenuantă în acelaşi timp. Este o provocare pe care o poţi depăşi cu uşurinţă dacă eşti pregătită sufleteşte, dacă ştii ce te aşteaptă. Care ar fi persoanele cele mai abilitate să te consilieze pe parcursul acestei aventuri de neuitat? O echipă formată dintr-o mamă de gemeni, medici şi alţi specialişti în domeniu (ginecologi, moaşe, neonatologi, pediatri, psihologi etc.), prin sfaturi şi informaţii utile, te poate ajuta să depăşeşti cu succes această experienţă unică.

Fiecare etapă a sarcinii este abordată din două puncte de vedere: unul al specialistului, un ginecolog sau o altă persoană calificată, şi altul subiectiv, prin implicarea unei mame de gemeni sau chiar de tripleţi. Drumul sinuos de la prima vizită la ecograf, unde se pronunţă sentinţa „sunt doi”, primită adesea cu neîncredere, până la „uraganul” care se abate asupra familiei în primele trei luni din viaţa gemenilor, este prezentat, pas cu pas, însoţit de comentariile uşor ironice, dar pline de fericire, ale unor mămici de gemeni.

Sabrina Losso este la rândul ei mamă de gemeni; conduce un studio foto la Genova, ocupându-se de fotografia comercială (publicitate, modă, reportaje sociale). În anul 2013, Sabrina Losso împreună cu Anna Palermo deschid o secţie a studioului foto, specializată pe servicii fotografice pentru nou-născuţi şi copii, numită „Clorofilla”.

Anna Palermo, pe lângă activitatea de la „Clorofilla”, lucrează pentru o revistă internaţională pentru care realizează portrete ale celebrităţilor, foto