<div>Într-adevăr, fratele Marini a fost un om smerit. Avea acest dar de la Dumnezeu: smerenia. Blândețea lui, seriozitatea lui și fața lui senina și, în sfârșit, ființa lui întreagă arătau spre Domnul Iisus, chiar și fără să vorbescă nimic.</div>

<div>În amintirea sufletelor celor plecați dintre noi, militanți activi pentru viața în Hristos și în Biserică, Costel Rotaru a fost îndemnat să scrie așa cum a fost inițiat, cum a inițiat și cum a condus activitatea de multuplicare și de distribuire a lucrărilor elaborate de fratele Traian Dorz care, în întreaga sa operă, nu are vreo consemnare ilicită, cu vreo inovație scoasă din haosul impietății, ci are un punct de vedere hiperortodox, validat sub acțiunea Duhului Sfânt, cu reverberație în toți Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe Universale.<br><br>Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Onu</div>

Când iubești un om, după moarte el se transformă într-un nesfârșit dor. Așa îl simt acum pe fratele Ghiță Precupescu. Alături de tatăl meu, alături de Părintele Ion Bria sau de Părintele Mircea Păcurariu. Oamneni care s-au cunoascut între ei, s-au iubit și s-au apreciat nespus. Provocarea lui Romeo Petrașciuc vine tocmai în întâmpinarea dorului prin care-l pomenim în lungile, prea lungile încă, noastre drumuri împreună.
Pentru mine apropierea de Oastea Domnului a venit prin intimele adunări de la Sibiu, din casa de pe colț, strada Andrei Șaguna cu Dealului, unde se reanima în 1991 mica familie locală a Oastei. Într-un colț de colivie, privighetorile Oastei căutau să aducă un cântec de slavă, smerit și cuminte. Privegheau. Acolo am deprins ...                Citeste mai mult...