Viața părintelui Arsenie Boca de la Prislop 1910 - 1989 (ed. a doua revăzută și adăugită)

Preț normal
10,00 lei
Preț de vânzare
10,00 lei
Preț normal
20,00 lei
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786069419007
Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop (1910-1989), ediția a II-a revăzută și adăugită 
 
 
„În concluzie, în urma contactului avut cu călugărul Arsenie [Boca] toate persoanele manifestă o adâncă încredere față de acesta, care nu poate fi combătută prin niciun argument. Din toate conversațiile lor despre călugăr se poate observa că în viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară. Din toate predicile călugărului se poate observa intenția lui de a crea spirite de sacrificiu pe temeiul credinței, profețind o luptă mare când fiecare va trebui să sufere pentru mântuirea sufletească și pentru îndreptarea lumii pe căile bune” (AGENTUL 002, 6.VII.1943) (ACNSAS, dosar 2637, vol.2, f. 253v) 
 
SFNTUL SINOD al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” în Patriarhia Română. 
Considerăm că Părintele Arsenie Boca (1910-1989), care ne-a arătat Cărarea Împărăţiei ca mod de viaţă ortodox prin viaţa şi activitatea sa, a fost un apărător al Ortodoxiei încă de la începutul activității sale monahale de la Mănăstirea Brâncoveanu (1940-1948), continuând cu activitatea de la Mănăstirea Prislop (1948-1959), Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor (1961-1967), Biserica Drăgănescu (1967-1989). După cum vom arăta în cartea aceasta, învățătorul Vasile Crucin (vărul Părintelui Arsenie), a fost de asemenea un apărător al Ortodoxiei, care nu a îndeplinit ordinul comuniștilor de a nu-i trimite pe elevi la biserică în duminici și-n sărbători. Drept urmare a fost trimis în lagărul cumplit de la „Canalul Morții”, de unde i s-a tras boala și moartea la scurtă vreme de la eliberare. 
Părintele Arsenie Boca a realizat o mișcare de rezistență duhovnicească utilizând „armele Duhului”. 
Ediția a II-a a acestei cărți a fost îmbunătățită, adăugându-se fapte din viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, rezultate în urma muncii de cercetare și necunoscute până în prezent. 
 
Cuprins: 
Părintele ARSENIE BOCA – Marele păstor de suflete al Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XX-lea și Apărătorul Ortodoxiei în timpul comunismului 
I. SATUL copilăriei, părinţii, neamurile, şcoala primară şi liceul Avram Iancu din Brad (1910-1929) 
II. STUDENT la Academia Teologică din Sibiu (1929-1933) „Încercări asupra vieţii duhovniceşti” 
III. BURSIER al Mitropolitului Nicolae Bălan. Cinci ani la Academia de Arte Frumoase la clasa maestrului Costin Petrescu şi audierea cursurilor de mistică ortodoxă ţinute de Nichifor Crainic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1933-1938) 
IV. Pelerin la Muntele Athos (1939) – rânduiala duhovnicească, meşteşugul artei bizantine şi manuscrisele Filocaliei 
V. POLEIREA cu aur a icoanelor la Chişinău (1939). Viziunea dumnezeiască din gară 
VI. STAREŢ la Mănăstirea Brâncoveanu (1940-1947), în acest loc de pelerinaj unde veneau mii de oameni să se înduhovnicească (N. Crainic). Părintele Arsenie și Casa Regală a României. Sub mască la Sâmbăta – Academicianul Nichifor Crainic. Comuniştii resping propunerea Patriarhiei Române de a-l face episcop 
VII. DUHOVNIC la Mănăstirea Prislop (1948-1959) din Ţara Haţegului în epoca torţionarilor comunişti 
VII.I. ÎN LAGĂRUL de muncă de la „Canalul Morții” și în închisorile de la Timișoara și Oradea. Moartea mamei Creștina și a vărului său iubit Vasile Crucin 
VIII. INIŢIATIVA de a picta biserica Prislopului, alungarea sa din mănăstire (14 mai 1959) şi lichidarea personalului monahal în şapte serii din ordinul Securităţii 
IX. PICTOR ŞABLONIST (1961-1967) şi MUNCITOR SPECIALIST PICTOR (1967) la Atelierele PATRIARHIEI ROMNE, dar mai întâi pictor bisericesc la Biserica Elefterie-Cotroceni din Bucureşti (1959-1960) şi la Biserica din satul Bogata-Olteană (1960-1962) 
X. DEMISIA de la Atelierele Patriarhiei Române, încercarea de revenire în mănăstire şi activitatea de la Biserica Drăgănescu (1967-1988) şi Sinaia (1978-1989) 
XI. MARELE PĂSTOR DE SUFLETE ARSENIE BOCA pleacă în viaţa de dincolo de mormânt în ziua Sf. Cuv. Mucenic Ştefan cel Nou (†28 noiembrie 1989) 
XII. CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru dosarul de canonizare 
BIBLIOGRAFIE